Vrem, nu vrem, frustrarea face parte din viaţa noastră. Ea apare atunci când lucrurile par să nu meargă aşa cum ne dorim, în momentul în care ne simţim depăşiţi de situaţie. Psihologii definesc frustrarea ca fiind o emoţie, o stare afectivă negativă determinată de situaţiile în care avem o nevoie şi constatăm că aceasta nu poate fi îndeplinită. Felul în care gestionăm decalajul dintre dorinţă şi putință ţine de gradul de inteligenţă emoţională a fiecăruia şi depinde foarte mult de pragul de toleranţă la frustrare al fiecăruia dintre noi.
Smaranda Stan, psiholog clinician și psihoterapeut pozitivist explică: „Cu cât putem suporta mai mult acest decalaj şi acceptăm mai repede că nevoia noastră nu poate fi îndeplinită exact în momentul în care apare, dar căutăm mijloace raţionale să o satisfacem, cu atât avem un prag de toleranţă la frustrare mai scăzut; când satisfacerea nevoii noastre nu se întâmplă acum şi disconfortul emoţional trăit este foarte mare, iar comportamentul extrem şi inflexibil, se spune că avem un prag de toleranţă la frustrare mai înalt.”
Negarea realității, anestezierea emoțională, poate avea urmări grave
Dacă în momentul în care trăim o emoţie, indiferent care o fi ea, nu o identificăm şi nu ne permitem să o simţim, comportamentul nostru poate degenera. Anestezierea emoţională, cu ajutorul unor mijloace precum telecomanda, telefonul, alcoolul, drogurile, sexul, sportul ori cumpărăturile, reprezintă o metodă greşită de gestionare a frustării şi care poate avea repercusiuni foarte grave.
Din păcate, concluzionează specialistul, suntem ”o generaţie care învaţă cu greu să-şi gestioneze frustrarea, o generaţie cu cele mai multe dependenţe şi datorii, mare consumatoare de medicamente, fie pentru că nu vrem să simţim, fie pentru că vrem să simţim doar stări afective plăcute, iar pe celelalte le negăm”.
Totuși, cum facem față frustrării?
În primul rând este indicat să ne debarasăm de ideile de genul „trebuie să ne simţim bine întotdeauna”, „trebuie să ne ferim să simţim emoţii cărora noi le dăm o conotaţie negativă”, „suntem mai importanţi decât ceilalţi”, „ceea ce vrem trebuie să obţinem ACUM” etc.
Apoi, cel mai important este să învăţăm să ne uităm la noi, să ne conștientizăm atât emoțiile, cât și nevoile şi să acceptăm că ele nu sunt rele sau bune, iar noi nu suntem răi sau buni că le simţim, ci pur şi simplu SUNTEM.
Specialiștii ne recomandă, deasemenea, să ne centrăm mai mult pe ce putem şi mai puţin pe ce vrem: „Vreau rochia asta. Îmi permit să dau suma asta pe ea sau e mai raţional să caut una la un preţ mai bun?”
Nu în ultimul rând, este esențial să învățăm să avem răbdare și să ne respectăm propriul ritm.
Inteligenţa emoţională aduce cu ea variante, aduce flexibilitate. Atunci când suntem inflexibili vedem lumea în alb şi negru, iar reacţiile noastre sunt extreme. Când suntem flexibili, surprindem întreaga paletă de culori, fără să spunem că una este mai frumoasa decât alta.
În relaţie cu copiii este important să le transmitem că ii înţelegem şi să oglindim frustrarea lor. În loc să recurgem la clasicul: „Să nu faci de rusine plângând în magazin”, indicat e să le spunem simplu: „Mi se pare că îţi doreşti păpușa acesta (identificăm nevoia). Și văd că ești supărată pentru că mami nu-și permite să ți-o cumpere (identificam emoţia). Ştii, și eu m-am simţit aşa, inclusiv azi când nu am putut să-mi cumpăr cerceii care îmi plăceau mult (oglindim emoţia copilului, iar el se simte şi mai înţeles). După care, dând dovadă de flexibilitate, putem recurge la variante: „Crezi că putem da atac la puşculiţa ta pentru a o cumpăra?” sau: ” Peste o săptămână mami ia salariul. Crezi că ai putea aștepta până atunci?” sau: „Hai să căutam una mai ieftină. S-ar putea să găsim una mult mai frumoasă!”.
Totul este să vă păstrați calmul, să învățați să aveți răbdare. Odată cu acestea veți găsi cu siguranță alternative pentru rezolvarea problemei.